10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialDacă Ghiță a fost doar bidonul lui Ponta și banii pentru detergentul...

Dacă Ghiță a fost doar bidonul lui Ponta și banii pentru detergentul Tony Blair au venit de la alți candidați?

De același autor: Imunitatea lui Oprea și reptilele rapace care luptă pentru supraviețuirea speciei


Nu mă surprinde deloc coțcăria descoperită de DNA în care Victor Ponta și bunul lui prieten Sebastian Giță l-au băgat pe ditamai fostul prim-ministru britanic Tony Blair. Știu foarte bine ce hram poartă cuplul Ponta-Ghiță. Cred ca erau capabili să-l folosească și pe Papa de la Roma în cine știe ce escrocherie, dacă astfel aveau ei de câștigat.

Mă surprinde însă că Ponta i-a cerut bunului său prieten Sebastian Ghiță 200.000 de euro ca să-l plaseze pe un loc eligibil la alegerile parlamentare din 2012. Ghiță l-a slugărit atât de mult pe Ponta și făcuseră atât de multe ”afaceri” împreună, încât e ușor ciudat că a mai fost nevoie să mai cotizeze patronul RTV cu încă 200.000 de euro.

Până acum, documentele la care au ajuns procurorii DNA indică faptul că Ghiță a spălat banii pentru Ponta printr-o fundație care a plătit pentru vizita lui Tony Blair în România. O vizită exploatată din plin electoral de ”micul Titulescu” aflat atunci într-o ofensivă de imagine fără precedent. Trebuia să-și spele Dottore cumva imaginea de plagiator recent demascat și autor asociat la tentativa grobiană încălecare a Justitiei care a pus România pe harta țărilor bananiere democratic. Ghiță i-a dat bani de detergent.

Patronul RTV a pus jos 200.000 de euro. Sultănescu și Teodorescu mers la supermarket și au găsit detergentul Tony Blair, apoi au oferit o fundație pentru a masca sursa banilor, fiind vorba de o finanțare ilicită.

Milioane de români naivi, care se uitau atunci la Ponta ca la salvatorul națiunii, au înghițit gălușca și s-au pus seara în pat liniștiți după ce și-au spus în loc de noapte bună că Dottore e băiat bun, totuși, din moment ce a fost validat de un asemenea lider european. Apoi au adormit cuminți, cu televizorul pe ”Sinteza zilei”, numărând în gând înjurături la adresa Monicăi Macovei care ”face țara de râs la Bruxelles”.

Tony Blair a venit, și-a încasat onorariul și a plecat după ce s-a pozat cu Ponta nu pentru că avea vreo urmă de stimă sau respect pentru acesta, ci pentru că cei care l-au chemat pe bani în România l-au ghidonat în direcția asta. Dacă au plătit oamenii, era nepoliticos să-i refuze.

Bun, să revenim la amicul Ghiță. Acesta se văicărește cu glas tot mai peltic, parcă seamănă tot mai mult cu Vântu, că DNA îi limitează lui libertatea de exprimare.

Are un tupeu siderant să invoce libertatea de exprimare după ce a acționat ani de zile pe post de mardeiaș al lui Ponta, trăgând sforile pentru a închide gura jurnaliștilor prea incisivi cu PSD în general și cu Dottore în special. A mătrășit jurnaliștii critici cum a vrut el și acum se pitește după libertatea de exprimare, ca să mai arunce e piață o manipulare comunistoidă sinistră la adresa anchetatorilor care l-au luat la bani mărunți.

Vă imaginați că 200.000 de euro sunt bani mărunți pentru cuplul Ponta-Ghiță.

Procurorii DNA spun acum că Ghiță ar fi plătit cei 200.000 de euro pentru șmecheria cu Tony Blair, astfel cumpărându-și locul din Camera Deputaților.

Opinia mea, o pură speculație bazată pe intuiție jurnalistică și pe o bună cunoaștere a relației Ponta-Ghiță & asociații, este că banii viind de la alți candidați care au plătit ca să fie pe locuri eligibile. Eu înclin să cred și asta e o parere, nu un fapt jurnalistic, că Sebastian Ghiță a fost de fapt bidonul lui Ponta în afacerea asta.

Rămâne să vedem ce vor mai afla procurorii DNA și dacă aceste speculații devin certitudini sau de vor infirma.

Două lucruri sunt însă certe pe acest subiect. Primul este că toată coțcăria lui Ponta cu Tony Blair a făcut România de băcănie în toată lumea. Pentru liderii politici din toate țările civilizate România este acum o țară în care, dacă mergi, ești folosit pentru tot felul de escrocherii și șmecherii.

Vor înțelege din asta că e bine să se ferească de politicienii din România și să ne evite pentru a nu ajunge în situația lui Tony Blair care cu siguranță este acum chemat la Fiscul din Marea Britanie pentru a explica totuși câți bani a luat din România.

Vă dați seama în ce situație penibilă au pus o țară întreagă?

A doua certitudine îl privește pe Sebastian Ghiță. Este cu certitudine o mare aberație că acest individ suspectat și cercetat pentru tot mai multe infracțiuni este membru al comisiei parlamentare care controlează activitatea SRI și chiar parlamentar.

Cum să fie membru într-o asfel de comisie un individ care a comis atât de multe mizerii încât mai are puțin și se mută cu purcel, cățel și tigăi la DNA?
 

Cât de rușinos este ca un astfel de personaj să fie în același timp și deputat în Parlamentul României?

 

 

 

 

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, o dată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general...
Ultima oră
Pe aceeași temă