Președinte slab. Ce mai poate face Klaus Iohannis

Foto: presidency.ro

• Discuția nu mai este despre doamna Kovesi, nu mai este despre DNA, nu mai este nici măcar despre lupta anticorupție, ci despre republica în care vrem să trăim. Azi, prin decizie CCR, s-a schimbat regimul constituțional al României. Azi, prin hotărâre politică, s-a decis că cele 6 milioane de voturi ale președintelui sunt mai slabe decât cele 3 milioane de voturi ale Partidului. În numele acestei legitimități arbitrare, PSD-ALDE, fără niciun fel de consultare populară, au făcut funcția prezidențială irelevantă, au decis că România trebuie să aibă un președinte slab.
  
• În timp ce opoziția nu reușise să se dezmeticească, reacționând pe lângă subiect, președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu le-a dat tuturor dezlegarea șaradei de la Curtea Constituțională: cei care-și imaginau că, dacă au dreptul să-și voteze direct președintele, trăiesc într-o „republică semiprezidențială” sunt naivi făcuți grămadă. În realitate, hotărârea CCR se citește în următoarea cheie, a continuat domnul Tăriceanu: suntem o „republică parlamentară” și nu una oricum, ci un forte, căci președintele are doar un rol „solemn”, de sculă de scris a ministrului Justiției. Domnul Tăriceanu are dreptate în descifrarea deciziei CCR, însă ce uită să spună domnia sa e că nimeni nu a dat mandat PSD-ALDE să golească de conținut funcția prezidențială și, mai mult decât atât, nimeni nu a votat Republica despre care ne povestește președintele Senatului.
  

• Republica lui Dragnea a fost decisă la Partid, oficializată la Guvern, prin ministerul Justiției și validată de cei 6 judecători constituționali ai puterii. De azi, e oficială, cu un simplu amendament, repet: nimeni nu a votat așa ceva. Or, asta nu poate fi acceptat. A trece cu vederea acest blitzkrieg instituțional înseamnă să fii complice la preluarea ostilă de către Partid a tuturor instituțiilor din această țară, de la secretariatul de școală, la Curtea Constituțională și acum Președinția României. A repeta litania că „deciziile CCR nu se discută, se execută” înseamnă a fi părtaș la un atac al Partidului la arhitectura instituțională a României. Dimpotrivă, o astfel de decizie care privește felul în care arată țara în care trăim trebuie discutată, trebuie dezbătută, trebuie validată popular. Nu se pot strânge câțiva oameni în capoate roșii să decidă că de azi încolo președintele ales al țării e un obiect de mobilier.
  
• Comunicatul prin care CCR îi transmite președintelui „calea de urmat” (și care spune imperativ: „Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi”) are aerul obraznic al slugii șmechere care simte că s-a schimbat stăpânul. Vechi valet al lui Adrian Năstase, dl. Valer Dorneanu știe cum se propagă cu viteza sunetului prin instituțiile statului zvonul că s-a schimbat jupânul. Autoritatea președintelui se face țăndări. Primii care vor mișca în pluton vor fi directorii „instituțiilor de forță” aflate în coordonarea președintelui, care simt că forța s-a mutat în altă parte.

Ce poate face președintele? Este o situație aparent fără ieșire.

• Poate să accepte decizia CCR și să se conformeze somației din comunicat. Și-ar lua o piatră de pe suflet, s-ar îndepărta de problema Kovesi, care de la o vreme pare să-l tragă în jos, ar avea un final de mandat liniștit, cu covor roșu, tăieri de panglică și vacanțe în afară. Nu l-ar mai alege însă nimeni și ar sfârși la fel de trist și de învins precum Emil Constantinescu.
  
• Poate să tergiverseze semnarea decretului de revocare. Ar fi o crasă inadecvare la moment, ar da dovadă că nu înțelege că funcția prezidențială e amenințată, ar prelungi agonia, în condițiile în care deciziile CCR nu mai pot fi atacate cu apel. Boală lungă, moarte sigură: ar fi tocat în următoarele luni de zile de bine instruita armată a Partidului doar pe acest subiect, astfel încât obiecțiile sale legitime la proasta guvernare n-ar mai fi auzite de nimeni.
  
• Poate însă să se bată: nu pentru sine, nu pentru doamna Kovesi și nici măcar pentru anticorupție, ci pentru un principiu simplu - acela că în țara asta votul trebuie să fie respectat. Cei care jubilează azi după decizia CCR își amintesc probabil dezamăgirea pe care au trăit-o la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, atunci când același CCR le-a spus că votul lor nu contează. Azi judecătorii constituționali dezamăgesc din nou, de data asta cealaltă jumătate de Românie, luând o decizie care face practic irelevant votul a 6 milioane de români.
  
• Președintele Klaus Iohannis decontează acum o lungă perioadă de compromisuri și cedări, în care a jucat în registrul unei coabitări reciproc avantajoase cu PSD. I-a dat lui Liviu Dragnea „încă o șansă” când i-a pus-o pe Viorica Dăncilă premier - în disprețul populației alfabetizate din țara asta. I-a dat un deget, acum dl. Dragnea îi ia gâții. Dl. Iohannis nu cred că știe în acest moment încotro s-o apuce: să accepte Republica Dragnea sau să o refuze? Consecințele sunt neprevăzute pentru sine. Dacă acceptă decizia CCR, ar renunța de bunăvoie la greutatea voturilor pe care le are în spate. Dacă nu acceptă decizia CCR, ar fi considerat un președinte abuziv, care nu respectă legile și instituțiile, prin urmare suspendarea ar avea o justificare logică. Dl. Iohannis nu trebuie însă să uite că orice politician - și în special președintele - mai are o carte, chiar și atunci când totul pare pierdut: întoarcerea la popor.
  

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp